Incursiune in mintea unui barbat - file de jurnal

Sa radem serios

Nici macar nu v-ati dat jos din pat sa va beti cafeaua si tu esti surprins de pofta cu care rade. Ai facut o glumita matinala si ea isi incepe ziua cu energia omului care tocmai a savurat o doza din umorul tau nativ (sau indelung studiat). Esti multumit in sinea ta pentru ca reusesti sa o mobilizezi atat de usor – cu o gluma.

De fapt, poate nici nu e cazul sa fii atat de surprins ca ea isi incepe ziua langa tine razand. La fel a fost si la prima intalnire. Ai transformat-o in spectatorul privilegiat care asista la recitalul tau de glume prudente. Era misto si tensionat mersul pe linia aceea subtire care desparte zona umorului inteligent de cea a maimutarelii. In nici un caz nu vroiai sa-ti pui nasul rosu de clovn. Iti doreai doar sa creezi o atmosfera destinsa.

Si ai reusit, din ocazie ce au mai urmat numeroase alte clipe amuzante. Rasete zgomotoase ori sagalnice prin parcuri sau ceainarii. Nu este loc pentru falsa modestie: esti un tip amuzant. O faci sa se simta bine in prezenta ta. Tu esti o sursa valoroasa de serotonina. Iar ea ti-a spus-o in felurite moduri: “Cat poti sa fii de nebun! De unde naiba le scoti? Ma omori, opreste-te!”.

Umorul pare condimentul vital in absolut orice relatie. Poate salva o zi proasta pierduta in trafic si telefoane absurde cu sefii. O gluma inteligenta o poate face sa uite cat de mult s-a enervat la cosmetica. Sau ca a umblat prin nu stiu cate magazine si tot nu si-a gasit acel ținută de baie. O glumita te poate ajuta si pe tine cand lucrurile nu se prea leaga pentru a pune de-o partida fenomenala de sex. Sau, cu putin umor puteti renunta pentru clipă sa mai puneti o bomba la banca ce va tot agaseaza cu termene scadente.

Toate bune si frumoase. Parca va si vedeti peste cateva decenii, ceva mai carunti, dar tot cu gurile pana la urechi si cu chef de glume. Totusi, umorul dintr-o relatie ar trebui tratat cu mai multa seriozitate. Exploatat la nesfarsit tinde sa creeze reactii adverse.

Poate ca o gluma nu este tocmai indicata atunci cand o vezi ca se joaca ingandurata cu furculita in farfuria cu paste. Tot pe ganduri ar cadea si daca tu ti-ai incepe rutina de glume si poante la întâia intalnire cu parintii sau prietenii ei. Iar daca vine vorba de fobii si angoase, fereste-te cu indiferent ce chip de ironii si glume gratuite.

Sunt situatii cand ea este mai importanta decat locul pe care incerci sa ti-l delimitezi in omenirea ei. In definitiv, prin toate aceste caraghioslacuri nu incerci decat sa te faci auzit in mulțimea ei. Este doar nevoia ta de atentie si admiratie. Nimic mai mult. De aceea, in anumite momente, un zambet si o privire empatica sunt mai mult decat suficiente. Trebuie sa demonstrezi ca stii si sa asculti, nu doar sa ceri sa fii ascultat. Priveste bine situatia – nu cumva tocmai ti-ai pus nasul acela rosu de clovn?

Pana la urma ce alegi? Un ocazional “Esti prea incruntat, o sa faci riduri” sau un permanent “Nu ma iei niciodata in serios?”.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Trecerea

A sosit momentul unei schimbari. Poate relatia nu mai merge si scoate un zgomot de motor infundat. Poate relatia s-a sfarsit de ceva vreme, dar inca mai suntem impotmoliti in amintiri si asteptari. Poate, pur si simplu, ne-am plictisit. Insa, indiferent de cum arata scenariul, trebuie sa ne desprindem si sa mergem mai departe.

Vocile mai conservatoare din jurul nostru vor spune ca suntem superficiali. Folclorul va intra pe usa din dos: “zbori din floare in floare” sau “schimbi femeile mai ceva ca pe sosete”. Dar aici nu este vorba despre flori sau sosete, ci despre viata si confortul nostru. Este dreptul nostru sa cautam alternative.
Alte voci, mai liberale, ne vor incuraja admirativ: “frate, esti tare. Da-i bataie!”. Aici se cuvine putina precautie pentru ca nu vrem sa confirmam ca suntem acei tipi superficiali pe care il blameaza conservatorii. Nu este vorba de o cursa de cai, ci despre viata noastra. Este obligatia noastra sa fim responsabili.

Sa ne oprim pentru o secunda si sa ignoram vocile din jur. Mai bine am incerca sa raspundem la cateva intrebari: “Am inchis cu adevarat relatia de care vreau sa ma desprind?”, “Am facut tot ce a fost omeneste posibil pentru a salva relatia din care ies?” sau “Chiar am nevoie de o noua relatie, de o trecere la un alt nivel?”.

De regula, suntem mai toleranti cu noi insine si raspundem afirmativ la primele doua intrebari.
“Da, mi-am incheiat toate socotelile cu fosta. E istorie”. De fapt, un astfel de raspuns nu descrie o realitate, ci un exercitiu de vointa. Trebuie sa fie buna si autosugestia la ceva, nu?
“Bineinteles ca am facut totul ca sa mearga treaba intre noi”. Sa fim seriosi, nu exista “totul”. Sa spunem ca este un act de autosuficienta conjucturala si nimic altceva.

Adevarata provocare sta in a raspunde onest daca avem nevoie de o noua relatie. Teama de singuratate si conformismul social ne duc, cel mai adesea, catre concluzia ca o noua relatie va asigură echilibrul in existenta noastra. S-ar putea sa ne fi pripit putin. Poate ca ne agatam cu prea multa inversunare si disperare de persepectiva unei noi relatii. Poate ca ar trebui sa mai contemplam putin. Sa ne calmam!

Si daca dialogul cu sinele nu da rezultate, sa ne gandim la imaginea clasica din filme cu podul ce sta sa se rupa. De obicei, avem un personaj ce trebuie sa traverseze o prapastie pe un pod subred de lemn. Teama de cadere si de ceea ce vine din spate contribuie la disconfortul personajului si la ruperea catorva barne din pod. De cele mai multe ori, eroul ajunge de cealalta parte. Dar prin ce chinuri!
Merita sa ne gandim si la cum vom fi dupa ce facem trecerea. Ce sanse de reusita avem daca suntem deja epuizati de aceasta tranzitie? Oare femeia spre care ne indreptam cu disperare va fi incantata de imaginea unui barbat incordat si transpirat? Cat de tonici vom fi si cata energie vom mai avea pentru a construi ceva nou?

Poate de aceea este mai bine sa mestecam inainte de a inghiti. Daca lasam ordine in urma noastra si facem curat in interiorul nostru, cu siguranta vom ajunge la celalalt capat al podului. Aventura sau aventurile pot continua in voie.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Recrutarea penisurilor

Suntem in anul 2001 si ne aflam in curtea unui comisariat militar. Este zi de recrutare. Tinerii recruti se bucura de o pauza dupa ce au depus un efort intelectual consistent intru completarea testului de inteligenta. O suta de intrebari. Cumplita experienta.

Un grup compact alcatuit din sase baieti amatori de toale hip-hop stateau asezati pe o bordura si fumau sacadat. Sincronizarea era uluitoare. Din neant aparu intrebarea 101:”Oare trebuie sa ne dezbracam pentru examenul medical?” Si, pentru ca intrebarea nu era inclusa in testul de inteligenta, raspunsul veni, la unison, sub forma unui hohot de ras. Din nou, sincronizarea era uluitoare.
Intr-o fractiune de secunda s-a declansat un sir lung (cum altfel?) de istorisiri încărcate de testosteron. Toti cei sase magnifici pareau sa se fi nascut sub o stea norocoasa (oare?) care i-a iradiat suficient cat sa dobandeasca niste penisuri uriase. Practic, erau niste masini sexuale. Au socat zeci de domnite rusinoase, au provocat lesinuri si pasiuni patologice. Evident, gratie centimetrilor falici, au reinventat Kama Sutra si au pus cu botul pe labe iluminismum sexual si eliberarea hippie. In curtea acelui comisariat se rescria istoria sexualitatii, iar eu nu ma regaseam nici macar intr-un milimetru din acele franturi de poveste.

Ascultandu-i pe colegii mei de recrutare am realizat ca nu mai discutasem cu alti baieti despre penis de la varsta de 12 ani. Si nici macar nu era vorba despre penis. Ci despre masturbare. Se pune? Bine, am mai discutat cu gagici despre imparatia penisului. Uneia i-am descris odata mecanismul erectiei si cumulul de senzatii precoitale. Iar alteia i-am potolit curiozitatea si i-am spus, scurt si la obiect (cum altfel?), ce mărime port in pantaloni. Prea se chinuia fata cu rigla sa-mi masoare nasul ca sa deduca proportionalitatea. Imi amintesc ca mi-a raspuns cu un “Aha, e bine”. N-am stiut cum sa interpretez reactia ei.

Ma fascina acel exercitiu de male bounding care se consuma in curtea acelui comisariat. Parea sa fie o sursa inepuizabila de potență si de incredere de sine. Am incercat sa-mi imaginez cam cate femei as fi putut avea la picioare, daca m-as imprieteni cu tipii astia. Lucrurile pareau atat de simple si de transparente in universul lor.

Dar trebuia sa-mi accept conditia. Nu corespundeam tiparului impus de acel grup. Nu eram atat de extrovertit si exhibitionist. Eu eram doar un baiat gri care spera sa desluseasca misterul mintii femeiesti (culmea, prin atingere direct cu femeile!) si sa obtina niscaiva confort afectiv. Ori, conform povestirilor lor, nici membrul meu nu se alinia standardelor expuse galagios de cei sase tineri. Erau excepționali rau gagiii!
Asa ca m-am indreptat resemnat catre sala in care urma sa se efectueze examenul medical. Domnii cu valente de staruri porno au facut acelasi lucru. Dar fara resemnare. Aveau aceeasi atitudine expansiva. Am inceput toti ritualul despuierii cazone.

Faza 1: incaltamintea si tricourile. Baietii radeau si se inghionteau.

Faza 2: pantalonii. Baietii radeau si se inghionteau.

Faza 3: chilotii. Rasetele si ghionturile s-au atenuat semnificativ.

Faza 4: Adam fara frunza. Priviri evazive si tacere stanjenitoare.

Are rost sa mai lungim (sic!) povestea?

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Fratia lacrimilor

Ma surprind spionand o scena tensionata la una dintre iesirile de la metrou. Este putin trecut de ora 9 dimineata si in iuresul de costume si de genti corporate observ un cuplu prins intr-o discutie mai aprinsa. El, un tanar pana in 30 de ani, plange de-i sare geaca de motociclist de pe el. Ea, poate putin trecuta de 30 de ani, dar in tinuta office, e prinsa intr-un exercitiu argumentativ, usor didactic. Cert este ca el trebuie sa inteleaga ca “nu este ok” si ca “asa e mai bine”. Si pentru ca ea sa se faca inteleasa, il ia de mana si apoi incepe sa-l maingaie matern pe fata nerasa. Lacrimile incep sa curga, si mai abitir, de-o parte si de alta. Pare sa fie un plans viral, iar intreaga scena are iz de despartire, de situatie dubioasa ce trebuie incheiata fara nicio intarziere. Nimic iesit din comun.

Dar sa inghetam putin imaginea pe el: un barbat in tărie plange, fara menajamente, intr-un spatiu public si mai afiseaza si un aer destul de rebel (vezi geaca de motociclist). Pus in fata unei astfel de situatii, incremenesti o secunda si incepi sa rasfoiesti mental codul universal ce se presupune ca guverneaza intreaga suflare barbateasca. Sa-i spunem “fratia penisului”, desi in popor suna usor diferit si este mai percutant. Acest codex cuprinde intregul set de norme sociale si culturale pe care noi, barbatii, incercam sa-l respectam cu sfintenie de teama sa nu pierdem niciun centimetru din orgoliu. Fratia ne ajuta sa (ne) supravietuim si sa (ne) continuam misiunea de cucerire a universului (adica a femeilor).

Plansul este, fara indoiala, un subiect tabu. Regula este dura si prohibitiva, iar exceptiile sunt putine. Nu plangi cand te taie capul. Trebuie sa fii prudent la context si mai ales la persoana care beneficiaza (da, lacrimile unui barbat sunt un privilegiu) de accesul tau de vulnerabilitate.
Uneori suntem pusi la grea incercare de aceasta regula si ne stapanim cu greu. Ochii incep sa se umecteze abundent, barbia si vocea prind un usor tremur. Slava Domnului ca s-au inventat fumul de tigara si gesturile fals ostile!

Tanarul de la metrou pare sa fie o abatere de la norma. Evident ca ridici intrigat spranceana: Frate, te faci si ne faci de rahat! Termina cu prostiile! Acel barbat a semnat protocolul, “fratia”, cu propriul cod genetic: xy. Este fortat de societate (mai bine zis, de jumatate din ea) sa respecte regulile jocului:

1. plangi doar in ultima instanta.

2. plangi doar intr-un cadru intim.

3. plangi doar daca ea merita.

4. plangi doar o data.

“Fratia” accepta momentele de expunere si vulnerabilitate din viata unui barbat. De aceea a inventat reguli si mecanisme care ii arata CUM sa gestioneze astfel de situatii. In faza urmatoare se activeaza regulile care il ajuta sa determine DACA merita consumate astfel de situatii.

Totul seamana cu un joc de societate, mai mult sau mai putin inalta. O stim cu totii si cu toatele. Inventam si invocam tot soiul de reguli nescrise, doar-doar om reusi sa ne impunem macar o data pe vreo felie de viata. Si cu toate acestea, cei doi amorezi inlacrimati, de la metrou, au plecat impreuna, tinandu-se de mana. Chiar nu se putea rezolva altfel situatia?

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Cum vindeci o femeie cu fite

Te priveste admirativ cu coada ochiului, dar îti râde în fata si îsi ridica nasul în tavan când îi întorci si tu la fel de admirativ privirea. Te vorbeste pe la spate în batjocura, în pauza de tigara, împreuna cu prietena ei aproximativ nedezlipita, dar când e singura, te priveste insistent. Tot sfidator si în garda însa.

Ea, pe la vreo 23-26 de ani, e obisnuita cu cine fitoase în restaurante cu specific nesimtit de scump si de kitsch de înalta societate, platite de persoane plicticoase trecute putin de prima tinerete sau de tinerei parventi cu trunchiul perfect si scaldati în banii lui tata (a carui afacare cred ca o conduc), care se falesc cât au fost ei de cool îndată ce au tratat cu dispret personalul unui hotel din Dubai. Apoi ajunge acasa, dupa ce a coborât dintr-un Aston Martin sau dintr-un Lamborghini Murcielago, cu capul mare de la plictis, si strânge la piept o perna în timp ce se gândeste la tine.

Pentru ca, dincolo de luxul unei masini mai scumpa decât apartamentul tau, i-ar placea si o plimbare într-o barca ruginita, cu vâsle, în Herastrau, sau sa fie tintuita cu un sarut de o bara de sprijin, într-un tramvai învaluit de putoare umana. Dar nu stie cum sa-si împace aceste delicii: viata simpla si fara griji din restaurantul vreunui Hilton sau nebunia de pe plaja de la Portita, cu bani dramuiti pentru bere la pahar si hamsii si cu nopti pierdute pe la terase ieftine si galagioase.

Sa zicem ca se gândeste sa-ti dea o sansa. Ajungeti sa fiti împreuna. Atunci intervine actul tau de “salvare”. Când i se scurg ochii dupa vreo canapea de epidermă dintr-un bistro unde cafeaua costa cât o noapte la o casuta din Portita, o apuci de mâna, iei doua cafele de 1 RON dintr-un mini market strâmt si rulezi un joint pe care îl fumati pe ascuns, pe o banca, în parc, apoi strigi în gura mare: “Am doar X ani, sunt nebun, o f.. si nu am bani”. Totul trebuie sa fie ilegal si rupt de societatea ei îmbatata cu parfum de curtezana de palat. Când se uita cu jind dupa luciul unui Porsche 911, o iei iar de mâna si o inviti la o partida de jogging în chiloti (ea fiind topless, ce misto) în acelasi parc în care se joaca parinti cu copii. Iar când o simti cautând dupa protectia unui batrânel plicticos cu vila pe o coasta a Dolomitilor, care o face sa se simta râvnita, atunci gasesti întâiul barbat care îi arunca ocheade pe strada si îl bati în fata ei de se caca pe el, sa se simta al naibii de protejata. Ce mai, îi arati ca viata merita traita cândva de lux.

Daca dupa toate astea o vezi într-o zi într-un Bentley, din nou cu nasul pe sus când te zareste, atunci cauza e pierduta. Daca e înca cu tine, atunci succestul merita pecetluit succesul si cu un sex limitat în toaleta de la Expirat, în timp ce-i spui ca o iubesti.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Vezi, pisi, ca ala e schimbator de viteze, nu e ce crezi tu

Un ditamai jeepanul înaripat tâsneste cu o secunda înainte sa se puna verde la semafor. Îl calareste o roscata inexpresiva, cu privirea fixa pe sub ochelari de soare. Dupa geamurile fumurii larg deschise, la zeci de centimetri de la sol, o muleaza un ținută impecabil de sub care flutura dantela decolteului. O blonda cu parul lins sub ochelarii de soare de pe crestet, bronzata artificial într-un tricou Prada, se lasa prada cailor tărie ce fornaie sub capota unui Z4, pe Magheru. Bunoace amândoua.

Nu e zi în care sa nu vezi câte o superbucata gonind într-un bolid etern nou-nout. Masinile sunt niste OZN-uri de sosea, sportive, stralucitoare, soferitele care le manevreaza au mai toate un set comun de trasaturi: 25-30 de ani, ochelari de soare, toale stridente, privirea înainte, o întepeneala nerabdatoare si un sictir atât de evident, de parca în jurul lor ar fi niste gândaci scârbosi ce se tin dupa ele si pe care se grabesc sa-i spulbere în tromba cu gaz de esapament. Sau poate le e frica sa nu le galopeze caii putere anterior lor.

Instant, toti bărbații îsi spun convinsi: “clar nu este masina ei, e a unui dobitoc”. Sau: “cine stie cât o fi supt pentru masina asta?”. Sau: “mama, fratica, câte spume are janghinoasa asta, i-a dat tati masinuta sa se plimbe. Vezi, pisi, ca ala e schimbator de viteze, nu e ce crezi tu”.

Ne vine sa facem asta, probabil, în primul rând din invidie, de ce sa ne mintim, si pentru ca nu poti decât sa asociezi aceste bunatati cu siamezele lor ce îti sar în ochi din câte un mertzan lucios, condus de un barbat semi-calvit, scârbos, pe la 40 de ani. Tipologie pe care am trasat-o într-o dimineata împreuna cu un coleg, în drum spre job.

Mi se pare o forma destul de urâta de misoginism. Pentru ca daca vezi un tinerel de 25-30 de ani opintindu-se cu un Bentley, nu ti se pare iesit din comun si îl mai si invidiezi. Sau daca vezi o femeie frumoasa într-o masina frumoasa, dar de segment mic si de duzina, la fel: aproximativ oricine îsi permite un credit pentru asa ceva, nu e nimic neobisnuit. Dar de ce sa credem ca o frumuete de 25 de ani, din categoria ochelari de soare, nu-si poate permite un Maserati? Sau ca blonda cu parul lins nu si-a câstigat dreptul la un Z4 dupa ce a dansat cinci ani la bara în cluburi fitoase cu cântareti de manele?
Cred ca discriminarea asta s-ar mai domoli daca le-am vedea pe aceste frumuseti în masini naspa. O bruneta cu fata de papusa si cu forme perfect conturate îi da în gura unui Lastun cu spoilerul desprins si cu caroseria vopsita doar pe jumate, cu toba desprinsa ce lasa scântei în urma ei si cu jeg întarit pe geamuri. Sau alta, din categoria Nicoleta Luciu, manevreaza aproape cu sânii un Trabant ce pocneste ca artificiile, împopotonat cu bubureze si fluturasi cu magnet, alaturi de prietena ei la fel de buna care o ajuta, printr-o miscare circulara, sa introduca în viteza I schimbatorul întepenit. Eu nu am vazut totusi asa ceva. Sper sa ma însel.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Femei si fotbal

Nota: Poveste cu personaje imaginare implicate in situatii posibil reale.

Marcel se saturase sa bata mingea la perete. Trecuse ceva timp de la ultimul joc semnificativ. Nici nu mai voia sa se uite la golaveraj. Era putin dezamagit. Mai jucase in cateva amicaluri, dar toate s-au terminat incert. “Hai sa ramanem prieteni. Nu e momentul corespunzător pentru o relatie”.

Mai mult, se pare ca jocul la firul ierbii nu dadea rezultate. Toate soțiile din jurul lui pareau sa-i anticipeze directia de joc. Nici una nu era dispusa sa isi paraseasca flancul si sa-i vina in intampinare, iar Marcel, la nici 27 de ani, avea un cosmar recurent. Parca se afla pe un stadion satesc, cu tribunele goale si cu o vaca ce pastea apatic langa banca de rezerve. La finalul unui joc insipid, Marcel se indrepta spre vestiarele insalubre unde avea sa-si agate ghetele in cui.

Schimbarea strategiei era un imperativ absolut. Asa ca Marcel a hotarat sa iasa din dispozitivul neconstructiv in care intrase. Aurel era un pseudo-macho urban care se lauda cu achizitiile adolescentine din fiecare saptamana. Avea povesti savuroase, dar usor neverosimile. Iar Claudiu era mai tot timpul deprimat si transformase nevestele in notiuni abstracte, usor asexuate. Cu asa linie de atac, sansele lui Marcel de a mai juca cel putin un joc serios erau aproximativ nule.

A verticalizat jocul fara sa-si previna coechipierii - “fiecare pe contul lui”, si-a spus dupa ce a tras un lung de linie la acea petrecere organizata de firma. I-a lasat in urma pe Aurel si Claudiu si s-a concentrat numai asupra Danei. Nici n-au trebuit sa faca prezentarile pentru ca toata lumea o aborda cu exaltare. Numele ei era peste tot.

Insa ea parea sa aiba o defensiva impenetrabila. Privirea usor neinteresata si saluturile pe care le arunca in stanga si-n dreapta cu o frecventa ametitoare o faceau de neatins. Oare era Dana o jucatoare atat de bine cotata?

Marcel abia isi mai pastra cumpatul. Avea trebuință doar de un sut pe cadrul portii cat sa o destabilizeze. Sa o faca sa-si disperseze apararea. In definitiv, in acel moment al jocului, indiferent ce scor era posibil. Soarta partidei inca nu era pecetluita.

S-a lansat totusi intr-un atac prin invaluire. A intrebat-o daca lucreaza la Juridic. De fapt voia sa stie daca lucreaza la Marketing pentru ca stia ca acolo este o tipa foarte buna, pe care o cheama tot Dana, dar care il intretine pe director in pauzele de masa si in week-end-uri. Din fericire, lucra la Juridic. Daca ar fi fost Dana de la Marketing, Marcel s-ar fi repliat si, eventual, ar fi schimbat directia de joc. Nu e bine sa te bagi schema de joc a sefului.

Desi ii reusise acest dribling, Marcel nu s-a dezlantuit asupra portii. S-a uitat vigilent in jurul lui sa vada daca nu exista competitori. Sau poate ca iubitul tipei se afla in aceeasi incapere si joaca la offside chiar in acele clipe de grea incercare pentru Marcel. In vacarmul petrecerii, nu a putut sa il identifice pe potentialul partener al Danei. A susprins totusi un schimb discret de priviri intre ea si alte doua gagici. “Aha, trebuie sa fie arbitrii de tusa”.

Brusc, Marcel a realizat ca jocul lui este mult prea tehnicizat si cam lipsit de pragmatism. “Da, si n-ar strica niste sclipire in cursa asta”. Si cum ritmul jocului era cam lent si suficient de cuminte, era clar ca partida asta nu avea cum sa beneficieze de prelungiri.

Vazandu-l pe Alex de la IT cum se incalzeste pe marginea terenului, a intrebat-o: “N-ai vrea sa iesim sa luam o gura de aer? Ma sufoca zgomotul de aici”. Iar Dana a acceptat propunerea cu un zambet.

Marcel a rasuflat usurat ca a trecut cu bine de calificari. Evident, isi tinea degetele incrucisate: “Doamne fereste sa ajung la baraj!”

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Claxoane si perdelute

Plecam in tromba cu masina. Ea se tine bine de volan, eu de locul mortului. Intoarce pe linia continua fara nicio retinere, desi in spatele nostru sta la panda o masina de la circulatie. Ma surprind tupeul si zvacul cu care se baga in trafic. Pot sa ma consider norocos daca ajung teafar acasa. Sunt prea plictisit ca sa mor azi. Ma simt oarecum obligat sa comunic cu ea, cu toate ca asta mai lipseste - sa o tin de vorba.

Ea este binedispusa. Eu sunt uimit de tonusul si de agilitatea ei la volan. Face misto de mine ca nu am carnet. Tin sa-i subliniez ca am simtul ridicolului si ca orasul asta nu are nevoie de inca un cretin in trafic. As vrea sa fiu mai convingator ca am supravietuit si fara sa am permis de conducere. Se impune: dar tot va trebui sa dai pentru carnet la un ocazie dat. Renunt.

Brusc incepe sa apese claxonul cu insistenta: Uite-o si pe proasta asta cum se incadreaza! Sper ca acum sa inteleaga de ce nu vreau sa ma dau cu masina prin oras. Chiar daca sunt barbat, sunt la fel de expus la claxoane si injurii.

Incepem sa vorbim despre viitor. Despre viitorul ei profesional, mai exact. Se plange ca s-a plictisit si ca vrea sa incerce altceva. Vrea sa-si dea atestatul si sa conduca un autobuz. (Da, sigur ca asta vrea. Am mai cunoscut eu o tipa care vroia sa conduca tiruri. Se alinta, evident.) Oricum, ma straduiesc sa o ascult cu seriozitate si sa intru in proiectia ei. Desi ii spun ca va fi injurata de pasageri si ca zilnic va auzi cliseul ala cu sacii de cartofi, ea nu renunta. Imi pun o perdeluta. Nu ma vede nici dracu’, sa injure daca au chef!

Nu mai sunt uimit, sunt fascinat. De unde are atata energie? Zambeste, rade, vorbeste repede, gesticuleaza si pune pariu cu fiecare semafor ce-i iese in cale. Ce zici, il prindem? Castiga de fiecare data. Sunt eu prea crispat sau este ea prea volubila? Scenele curg mult prea repede ca sa intru si eu in rol. Aleg doar sa o studiez curios si binevoitor. Nu uit totusi sa-i mai zambesc din cand in cand. Chiar incerc sa rad la unele gumite pe care le face pentru ca nu vreau sa fiu eu cel care-i va schimba dispoziția de spirit.

Pana la urma ajungem acasa. Scot portofelul si platesc cursa. Ezit putin daca sa-i las un bacsis mai mare decat las de regula taximetristilor. In definitiv, a fost o cursa extrem de agreabila. Renunt la aceasta tentativa de discriminare pozitiva si las tot 20% din pretul cursei. Sanse si bacsisuri egale pentru toata lumea.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Poveste dinaintea Craciunului

O privea perplex si încerca sa recupereze ultima ei fraza. Nu se putea concentra pentru ca avea mâinile ocupate. În dreapta tinea un buchet cu cinci trandafiri albi, iar în stânga un ursulet alb si un dublu album cu hit-uri care trebuiau sa ajunga la inima.

“Nu pot sa le primesc, serios. Hai, de ce faci asa?”
“Ia-le, eu nu cobor cu ele. Nu-mi sunt de niciun folos. Poate tie…”

De ce i-a trebuit prietena care sta tocmai la etajul patru? De ce si-a pus prietenii sa-l astepte cât urca sa-i lase cadoul? De ce a spart 300.000 pe un cadou? Frate, sunt sase alocatii investite aici. Altii moare si ca el nu are!

“Ba, e fenomenala tipa asta. Cum sa-si dea papucii acum, în Ajunul Craciunului? Si ne-ai mai chinuit si pe noi pâna ai gasit ursuletul asta jegos”.

Minunile de Craciun sunt autentice. A realizat mai întelept, mai prudent la detalii si a învatat sa asculte cu atentie la ce spuneau ele. Se agata de un clipă important al povestirii si-l transforma într-un cadou.

A terminat liceul, ba chiar si facultatea. De cadouri nu s-a lepadat. În ultimii zece ani a oferit servetele colorate, zaruri, acadele, bilete de autobuz sau melodii pe Messenger. Ceva s-a schimbat în atitudinea lui. A descoperit valoarea simbolurilor.

“Uite, îmi spuneai mai demult ca ti-e dor de ciocolatele alea cu Scufita Rosie. Nu mi-a venit sa cred când le-am vazut la butic. Ti-am luat toata povestea”.

Ar fi nedrept si eronat sa spunem ca acea trauma adolescentina l-a transformat într-un avar. Pur si simplu, acea despartire hibernala i-a oferit o lectie despre însemnatatea lucrurilor pe care le daruiesti sau le primesti.

De ce sa-i cumperi partenerei tale de Ziua Îndragostitilor (versiunea Hollywood, nu aia româneasca) o inimioara chinezeasca pe care scrie “Ai lav iu”, îndată ce ai putea sa-i dărui o cutie de vitamine? Doar vine primavara si e bine sa evitati astenia.

Ritualul cadoului este o arta, nu este comert.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

Un ghinion nu vine singur

Un individ pietona senin pe mijlocul pistei de biciclete din dreptul Arcului de Triumf, raze de soare, masini parcate bara la bara in stanga lui. Din spate, incadrat regulamentar de contururile portocalii, pedala un biciclist. A inceput sa accelereze vartos pe masura ce se apropia de pieton si a intrat in el din plin, doborandu-l. Apoi a sarit din sa si s-a luat cu victima la bataie. Cand doi politisti au venit sa-i desparta, biciclistul a inceput sa planga, repetand incontinuu ca nu mai suporta, fusese dat afara de la munca. Atat a reusit sa prinda cu ochii si cu auzul un amic de-al meu venit in vizita din Cluj, care s-a intamplat sa treaca pe langa lacrimogenul episod.

I-a venit brusc cheful sa ne uitam la “Falling Down”, unul dintre cele mai bune filme ale lui Michael Douglas. Acolo, un barbat pe la vreo 40 de ani, concediat de la o firma pusa in slujba tarii (Michael Douglas), cu probleme psihice, clacheaza intr-o zi, prins in trafic pe o caldura infernala. Isi lasa masina de izbeliste in zgomotul a zeci de claxoane si o ia la picior prin oras, cu gandul de a ajunge la ziua fetitei sale si la fosta sotie, care il parasise si care fusese la un pas de a obtine ordin de restrictie impotriva lui. Impuns de micile nedreptati ale societatii capitaliste, cu preturi mari la produse de larg consum, de refuzul de a i se servi micul dejun la 5 minute dupa ora pranzului, intr-un fast-food, sau de o mica bataie cu niste smecherasi de cartier, care au incercat sa-l si omoare cu cateva Uzzi-uri, personajul lui Douglas a inceput o calatorie prin oras, in drum spre fosta casa, inarmat pana-n dinti, sa omoare, sa ameninte oamenii cu arma sau sa traga cu agheul pe un santier.

Asa ni-l imaginam si noi pe biciclist. Un om spre 40 de ani, poate angajat la Informatii CFR. O fi clacat si el intr-o zi, in caldura infernala de inceput de primavara din Bucuresti, cu camasa albastra stransa la gat. O fi avut vreun puseu nervos cand l-a rugat o navetista sa-i schimbe biletul la cuseta cu unul normal, apoi i-a cerul inapoi si biletul la cuseta, sa-l deconteze, facand un scandal monstru cand el i-a explicat ca nu se poate. L-or fi dat afara cand i-a rupt nevestei biletele in doua, scuipand-o in fata. S-a urcat pe bicicleta si a inceput sa se plimbe aiurea prin oras, sa doboare oameni si apoi sa-i bata, s-a racorit la politie si a ajuns acasa, noaptea. Acolo, un bilet de la sotia secretar universitar, care aflase deja de concedierea lui.

“Am stat cu tine doar ca sa merg gratuit pana la Focsani, la parinti. Doar nu crezi ca te adoram pentru ca iti put picioarele, mai ai trei dinti in gura si pentru ca ma tratezi cu bere la pet si pateu de porc. Si tu nici macar nu esti in situație sa dai indicatii de la microfon la niste amarati, sa am si eu cupoane gratuite si sa mai beau un vin bun de Focsani cu vecinu Alecu. Am cunoscut de vreo doua saptamini un sofer de RATB, care se mai si spala. Nu ma duc gratis la Focsani, da’ macar nu dau bani pe abonament. Si nu beau bere la pet, beau Muscat Otonel. A, si el macar ma poate aduce la orgasm”.
Asa ca m-am gindit sa ocolesc absolut orice pista de biciclete.

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"

relateaza Dacian Negrea si Adrian Neacsa

_________________
"Pentru anul urmator, seamana graul; pentru urmatorii 10, sadeste pomi; pentru 100 de ani, creste oameni!"